Un număr de 12 turiști din Belarus, majoritatea copii, au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce autocarul în care se aflau și care se îndrepta spre Bulgaria s-a răsturnat pe drumul european E 85, la câțiva kilometri de municipiul Bacău, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primelor informații oferite de polițiștii băcăuani, autocarul plin cu 48 de turiști din Belarus, majoritatea copii, s-a răsturnat în afara părții carosabile, în dreptul localității Bogdan Vodă, după ce șoferul autovehiculului, un bărbat din Bulgaria, a intrat într-un cap de pod de pe marginea drumului.
În urma accidentului, 12 pasageri din autocar, din care cei mai mulți copii, au fost răniți, fiind transportați cu ambulanțele și autospecialele SMURD la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Din primele cercetări desfășurate la fața locului, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul oboselii și al neatenției în conducere a șoferului bulgar. Cele 12 persoane rănite au fost transportate la spital, unde au fost diagnosticate cu stres posttraumatic, echimoze și contuzii, însă fără ca niciuna dintre ele să rămână internată. Pe numele conducătorului auto din Bulgaria a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Narcisa Butnaru.
La scurt timp după producerea accidentului, autoritățile din Bacău au contactat ambasadele din Belarus și Bulgaria, care au fost informate despre producerea accidentului rutier.
În cursul zilei de vineri, va fi trimis un alt autocar care va prelua turiștii din Belarus, cazați în cursul nopții de joi în internatul Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău.